Starling (legea lui) - steatoza









Starling (legea lui) - mecanism intrinsec de adaptare funcţională cardiacă, bazat pe creşterea puterii contractile a unei fibre musculare o dată cu alungirea sa (între anumite limite);

statine - clasă de medicamente care inhibă acţiunea hidroximetilglutaril coenzima A reductazei (HMG-CoA reductaza), o enzimă implicată în producerea de colesterol de către ficat. Statinele pot scădea nivelurile de lipoproteine cu densitate scăzută (LDL) cu 25-45%, şi sunt folosite în special în tratamentul hipercolesterolemiilor, dar şi pentru a reduce riscul de apariţie a bolii coronariene la pacienţii susceptibili. Efectele adverse ale statinelor (inflamaţie musculară şi depresie nervoasă) sunt rare, dar grave. În această clasă sunt incluse: atorvastatin, cerivastatin (Lipobay), fluvastatin (Lescol), pravastatin şi simvastatin;

status asthmaticus - crize severe de astm bronşic subintrante. Pacientul este extenuat, foarte dispneic, şi poate deceda prin insuficienţă respiratorie dacă nu se aplică tratament de urgenţă cu oxigen, bronhodilatatoare intravenos sau inhalaţii, corticosteroizi; sedativele au contraindicaţie absolută. Pacienţii cu status asthmaticus trebuie internaţi în secţiile de terapie intensivă. Sinonim: stare de rău astmatic;

status epilepticus - stare caracterizată prin accese subintrante de epilepsie sau printr-o repetare la intervale foarte scurte a acceselor. Reprezintă o urgenţă medicală, deoarece prelungirea acestei stări poate duce la decesul pacientului sau la coma epileptică. Sinonim: stare de rău epileptic;

status lymphaticus - stare constituţională caracterizată prin hiperplazia ganglionilor limfatici şi a splinei; în trecut, se credea că este o cauză predispozantă de moarte subită la sugar sau la copil, asociată cu hipersensibilitatea la medicamente sau vaccinuri;

stază - încetinirea sau oprirea circulaţiei fiziologice a unui lichid; de exemplu: staza sangvină sau a limfei prin obstrucţie sau stază a conţinutului intestinal prin afectarea mişcărilor pereţilor intestinali (peristaltism);

stază - sufix care introduce în termeni referirea la încetinirea sau oprirea circulaţiei unui lichid. De exemplu, hemostază;

steat-, steato - element de compunere care introduce în termeni referirea la grăsime, ţesut gras;

steatom - chist sau tumoră a glandelor sebacee;

steatopigie - dezvoltare exagerată a ţesutului adipos în regiunea fesieră. La hotentoţii din Africa este o stare normală, se pare o adaptare pentru ca depozitele de grăsime să împiedice pierderea de căldură;

steatoree - eliminare de grăsimi în cantităţi mari prin fecale (mai mult de 5 g/zi), datorată reducerii absorbţiei grăsimilor în intestin. Fecalele sunt deschise la culoare, au miros neplăcut, aspect grăsos şi sunt eliminate cu greutate;

steatoză - acumulare de grăsimi în celulele care în stare normală nu conţin decât foarte mici urme. Celulele hepatice reprezintă sediul cel mai obişnuit al acestor acumulări. Poate apărea în sarcină, în alcoolism, în malnutriţie, obezitate, hepatita C sau ca urmare a unor medicamente;



Add comment


Security code
Refresh

Informaţii în completare